marți - 19 septembrie 2017
Prima pagină / Articole / 10 cerinte de performanta a caselor

10 cerinte de performanta a caselor

In momentul in care iti construiesti o casa, cu siguranta iti doresti ca aceasta sa fie cat mai performanta si sa iti aduca foarte multe beneficii. In general, cei care incep o astfel de constructie se gandesc in prima instanta doar la partile care implica aspectul si costurile, insa pentru un confort maxim, o casa trebuie sa raspunda cu succes mult mai multor cerinte de performanta.

Iata un top 10 al celor mai intalnite cerinte de performanta, care nu trebuie sa lipseasca din casa ta :

–        In primul rand, trebuie sa respecte criteriile de functionale. Orice casa este construita cu scopul de a fi exploatata foarte bine, iar criteriile functionale trebuie sa ocupe primul loc atunci cand vine vorba de cerinte. O serie din aceste criterii pot fi gasite in Legea Locuintei republicata in 1996;

–        Cerintele estetice nu trebuie neglijate. Evident, cerintele ce tin de estetica si de partea arhitecturala sunt si ele extrem de importante, atat atunci cand vine vorba de interiorul casei cat si atunci cand vine vorba de exteriorul ei. Proiectul arhitectural trebuie sa se incadreze foarte bine in mediul unde este amplasata casa si sa ofere un aspect extrem de placut. Aspectul trebuie sa respecte inclusiv criterii de functionare, precum asigurarea circulatiei convenabile intre diverse functiuni, respectarea regulilor de urbanism sau aranjarea eficienta a mobilierului;

–        Fara doar si poate, o casa trebuie sa fie stabila si rezistenta. Proiectantul trebuie sa realizeze in asa fel proiectul casei incat sa ii ofere rezistenta la factori externi si stabilitate. Aceste lucruri se refera in principiu la capacitatea materialelor de a suporta anumiti factori, insa se refera si la structura casei, care trebuie sa fie facuta in asa fel incat sa nu depaseasca stari limita de rezistenta, nici in exploatarea zilnica, nici in cazul unor intamplari neprevazute;

–        Durabilitatea. In general, o constructie este realizata pentru a fi cat mai durabila. Exista materiale care au o durabilitate foarte mare si materiale cu o durabilitate mai mica. In momentul in care te hotarasti asupra constructiei trebuie sa iei in calcul si acest aspect, extrem de important. Durabilitatea este data de mai multe elemente, precum conceptia structurala, dimensionarea corecta a elementelor, calitatea lucrarilor de executie, calitatea materialelor din care este facuta casa si nu in ultimul rand exploatarea acesteia;

–        Rezistenta la foc. Desi sunt sanse sa nu treaca niciodata printr-un eveniment de acest gen, rezistenta la foc este imperativa pentru orice constructie. Aceasta rezistenta reprezinta de fapt capacitatea constructiei de a rezista la orice solicitare termica produsa in momentul in care se declanseaza un incendiu. Rezistenta la foc trebuie sa ii confere casei posibilitatea de a raspunde la anumite temperaturi fara a se deforma si fara a-si pierde stabilitatea. Si aceasta rezistenta depinde foarte mult de materialele de constructie utilizate, de calitatea lucrarilor, de modul in care a fost realizat proiectul si de dimensiunile materialelor. Pentru cladiri cu rezistente mari la foc, se recomanda zidaria in detrimentul oricaror alte materiale, deoarece gradul de combustibilitate al materialelor de zidarie este redus;

–        Rezistenta la umiditate. Pe termen lung, umiditatea poate sa-i produca pagube serioase unei locuinte. Pentru o rezistenta cat mai mare, se recomanda ca materialele folosite la constructie sa nu se deformeze, sa nu capete fisuri, sa nu faca mucegai sau sa nu putrezeasca in prezenta apei. Rezistenta impotriva umiditatii trebuie sa fie asigurata in proiect si trebuie sa fie rezultatul unei executii corecte, in care se folosesc materiale adecvate si diverse masuri care asigura hidroizolarea;

–        Rezistenta la inghet-dezghet. In tara noastra, acest aspect este foarte important,deoarece an de an o cladire este supusa la inghet-dezghet, datorita pozitionarii geografice. Aceasta rezistenta este asadar necesara pentru orice constructie, motiv pentru care proiectantii trebuie sa aleaga materiale cu o capacitate ridicata de rezistenta la astfel de factori, fara sa-si piarda caracteristicile fizice, mecanice, forma stabilitatea si calitatile de izolare hidrofuga, termica si fonica;

–        Rezistenta la actiunea microorganismelor. De-a lungul timpului, asupra unei case pot aparea diverse actiuni distructive ale microorganismelor si ale unor procese biologice, fapt pentru care casa trebuie sa fie construita in asa fel incat sa prezinte o rezistenta deosebita la acesti factori externi;

–        Rezistenta la coroziune. Umiditatea, gazele, fumul sau curentii electrici vagabonzi pot crea aspecte neplacute unor materiale si le pot coroda. Rezistenta la coroziune presupune capacitatea materialelor de a rezista la acesti factori, fara sa isi piarda din proprietati, cel putin o anumita perioada de timp;

–        Cerinte fizico – igienice. Aceste cerinte sunt extrem de importante, deoarece solicita asigurarea unor factori optimi in ceea ce priveste microclimatul, in asa fel incat casa sa poata fi locuita. Cerintele fizico-igienice se refera la umiditatea aerului, iluminarea din interior sau temperatura si au rolul de a oferi un confort cat mai mare celor care isi petrec timp in cladire.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Required fields are marked *

*